Hernii inghinale: sunt cele mai frecvente tipuri de hernii (peste 80% din total) si apar clinic sub forma unor proeminente la nivelul scrotului sau pe traiectul canalului inghinal. Se produc printr-un defect al canalului inghinal. Astfel de hernii sunt mai frecvente la barbati comparativ cu femeile si incidenta lor creste cu inaintarea in varsta.
Hernii ombilicale - reprezinta 5-10% din totalul herniilor si sunt mai frecvente mai ales la copiii mici si la femeile obeze (in special dupa 60 de ani) sau multipare. Sunt recunoscute ca proeminente ce deplaseaza ombilicul (uneori pot fi greu de depistat, la pacientii supraponderali).
Hernii femurale - se afla pe locul 2 ca frecventa de aparitie si afecteaza in special femeile (raportul femei/barbati fiind de 3/1) datorita particularitatilor anatomice ale pelvisului. Apar ca proeminente localizate in partea superioara a coapsei.
Hernia hiatala este definita ca trecerea permanenta sau intermitenta a unei portiuni a stomacului prin hiatusul diafragmatic deasupra jonctiunii eso-gastrice in torace.
Herniile incizionale: reprezinta un tip particular ce se produce la nivelul cicatricilor post-interventii chirurgicale abdominale (se numesc mai frecvent eventratii dobandite daca viscerul ramane subcutanat, sau evisceratii, daca exteriorizarea este completa).
Hernia inghinala apare atunci cand in zona inghinala (santul dintre coapsa si abdomen), tesutul abdominal sau o parte din intestin protruzioneaza printr-un punct slab al peretelui abdominal determinand aparitia unei umflaturi la acest nivel sau la nivelul scrotului.
Exista doua tipuri de hernii inghinale: indirecta si directa:
- hernia inghinala indirecta se produce printr-o deschidere a canalului inghinal ce normal trebuie sa se inchida inainte de nastere. Aceasta deschidere permite ca tesuturile sa protruzioneze prin acest canal
- hernia inghinala directa se produce datorita slabirii musculaturii in cursul vietii sau a imbatranirii.
Herniile inghinale indirecte sunt mai frecvente la baieti deoarece dupa coborarea testicolelor prin canalul inghinal, orificiul abdominal al acestui canal poate sa nu se inchida complet. La femei, de asemenea herniile inghinale indirecte sunt mai frecvente decat cele directe..
Ombilicul este locul in care cordonul ombilical patrunde la nivelul abdomenului fetal. Cordonul ombilical nu reprezinta numai o punte de legatura dintre placenta (respectiv mama) si fat cu rol doar de suport al vaselor de stange care-l strabat, el are si rol in reglarea fluxului de stange care ajunge sa perfuzeze fatul, rol activ in resorbtia lichidului amniotic ce-l inconjura. Inainte de a se naste copilul un inel muscular inchide in mod normal cordonul ombilical. Atunci cand acest inel nu se inchide se poate dezvolta o hernie ombilicala .
Principalul simptom al unei hernii ombilicala este o umflatura situata la nivelul ombilicului, de consistenta moale. Hernia ombilicala necomplicata nu este deobicei dureroasa.
Hernia ombilicala este deobicei prezenta la nastere, dar nu poate fi observata imediat. Hernia deobicei nu este vizibila atunci cand bontul ombilical se desprinde (la cateva zile pana la cateva saptamani dupa nastere). Marimea herniei poate varia de la cativa milimetri la aproximativ 1 - 5 centimetri in diametru. Hernia ombilicala necomplicata poate fi impinsa inapoi in abdomen cu ajutorul degetului (este reductibila). Hernia devine mai evidenta cand copilul plange sau tuseste. Unele hernii ombilicale au o cantitate mare de piele care le acopera. Cu toate ca acestea nu sunt periculoase, ele atrag mai mult atentia decat alte hernii ombilicale din cauza aspectului lor neobisnuit.
Hernia femurala este definita ca exteriorizarea unei anse intestinale printr-un punct slab anatomic, preformat, al peretelui abdominal, localizat la radacina coapsei (in regiunea femurala). Este a doua hernie abdominala ca frecventa si afecteaza in special femeile, datorita faptului ca diametrul pelvisului este mai mare in cazul lor, deci si zona prin care se poate produce hernia are dimensiuni mai mari. Protruzia aceasta are aspect sacciform si poate avea continut abdominal, dar in unele cazuri poate fi plin cu tesut adipos.
Tabloul clinic este dominat de durere cu localizare la baza coapsei si uneori iradiere scrotala si inghinala. In cazul in care apar complicatii (incarcerare sau strangulari) apare voma, greata, oprirea tranzitului intestinal cu meteorismabdominal accentuat. Aceasta simptomatologie impune tratamentul de specialitate imediat, deoarece o hernie complicata reprezinta o urgenta chirurgicala.
Pent
Hernia hiatala este definita ca trecerea permanenta sau intermitenta a unei portiuni a stomacului prin hiatusul diafragmatic deasupra jonctiunii eso-gastrice in torace.
Herniile hiatale sunt clasificate folosind criterii anatomice in doua mari tipuri: axiale si paraesofagiene. Asocierea celor doua tipuri poate fi incadrata in al treilea tip-mixte.
Hernia axiala, prin alunecare este cel mai frecvent tip de hernie hiatala; ea este determinata de obicei de largirea hiatusului esofagian care permite alunecarea cardiei in torace prin orificiul largit. Simptomele caracteristice sunt legate de refluxul gastro-esofagian.
Herniile paraesofagiene, sau prin rostogolire, sunt caracterizate printro jonctiune gastro-esofagiana situata normal, dar marea tuberozitate gastrica ruleaza prin hiatus, lateral de esofag in torace.
Factorii favorizanti: hiatus esofagian larg, esofag scurt, virsta inaintata.
Factorul declansator este cresterea presiunii intraabdominale secundar obezitatii, sarcinii, tumorilor abdominale, ascitei voluminoase.
Simptomele caracteristice sunt cele de reflux gastro-esofagian: greata, varsaturi, regurgitatii acide, pirozis epigastric, tuse si durere pneumonica prin aspirarea regurgitatiei.
Tratamentul herniilor mari necesita interventie chirurgicala, in care hernia se impinge inapoi in abdomen prin hiatus, acesta se sutureaza si ingusteaza.
Pentru pacientii cu hernii prin alunecare, cu simptome de reflux gastro-esofagian tratamentul este cel al bolii de reflux gastro-esofagian.
Eventratiile reprezinta iesirea unui viscer acoperit de peritoneul parietal sub tegumente printr-o bresa a peretelui abdominal aparuta postoperator sau posttraumatic. Cele mai importante si mai des intalnite sunt eventratiile care apar postoperator.
O treime din acestea apar in primii 5 ani si cel putin inca o treime apar dupa 5-10 ani postoperator. In aparitia eventratiilor pot fi implicate doua categorii de factori: factori care tin de actul chirurgical si factori si factori care tin de fondul biologic al bolnavului. Din prima categorie putem aminti: supuratia plagii, tipul de laparotomie practicat, complicatii postoperatorii imediate (exemplu: retentia acuta de urina care creste presiunea intraabdominala) ; iar factorii care tin de fondul biologic al bolnavului sunt: varsta inaintata, bolile consumptive, eforturile fizice mari, sau mici si repetate, obezitatea. Un pacient cu eventratie are de obicei un istoric de interventie chirurgicala si anamneza trebuie sa puna accent pe natura interventiei primare (septica sau aseptica), durata de timp de la interventia primara pana la aparitia eventratiei, eventuala supuratie a plagii.
